Romexpo, București
vineri, 13 septembrie, ora 16:00
Separat, dar și impreună, într-o atmosferă de neuitat: Havasi, Al Bano și Romina Power, Gheorghe Zamfir, Laura Bretan, Montserrat Marti Caballé, Elena Moșuc, cei 3 Tenori Ieșeni, Rodica Anghelescu, Daniela Ghiță, sub bagheta maeștrilor dirijori: Alterisio Paoletti, Giora Linenberg și Daniel Jinga, alături de Orchestra Operei Naționale București, vă vor încânta la UNFORGETTABLE Festival în prima zi – 13 septembrie, sub genericul, de acum tradițional, CELEBRATING ZAMFIR.
Trăiți magia festivalului Sanremo sau a Arenei di Verona alături de legendarii Al Bano și Romina Power, care vor interpreta la UNFORGETTABLE Festival, beneficiind de un strălucit acompaniament realizat de propria lor trupă într-o simbioză pop-simfonică cu orchestra Operei Naționale din București, toate hiturile lor de neuitat: „Felicità”, „Libertà”, „Sharazan”, „Sempre Sempre” și multe altele.
Gheorghe Zamfir, cel mai mare naist al tuturor timpurilor, va înălța din nou spiritul românesc într-un spectacol unic, promițând un show de neratat. Alături de uriașul Zamfir, vor urca pe scenă admiratorii și colaboratorii săi de nădejde, fiecare în felul lui un artist exceptional: Rodica Anghelescu, Daniela Ghiță și cei 3 Tenori Ieșeni.
Havasi, cel mai rapid pianist din lume, de o virtuozitate unică, vă va transpune într-o experiență de o intensitate memorabilă, ca o călătorie într-un carusel al emoțiilor, accentuată de cea mai recentă tehnologie în materie de sunet, scenă, lumini și proiecții video. Din compozițiile sale originale amintim: "The Storm", "The City", "Prelude Age of Heroes" și multe altele.
Pe lângă mai multe colaborări inedite, unele surprinzătoare, cei prezenți vor avea privilegiul de a fi martori la o premieră mondială, realizată prin asocierea unor voci divine: Laura Bretan (SUA), Elena Moșuc (Elveția) și Montserrat Marti Caballe (Spania). Sub numele ”The Blessed Voices”, cele trei vor pleca în primul turneu împreună, în Europa și America.
Fiind un festival care se respectă și care își iubește publicul, un festival al premierelor, Unforgettable promite și trei zone gastronomice, respectiv cea franțuzească, cea britanică și cea italiană, ce se vor împleti într-o simfonie a gusturilor oferite de restaurante cunoscute.
Generosul spațiu de la Romexpo va fi pentru o zi un areal cosmopolit, o grand place dintr-o capitală europeană celebră, unde vă veți putea întâlni cu spectaculoși artiști stradali, stand-up și comedianți, veți trăi experiențe de magie și iluzionism, veți întâlni oameni-statuie și bineînțeles vă veți încărca de multă voie bună și distracție garantată alături de trupa de varietăți a festivalului.
Nu vor lipsi nici experiențele unice oferite de sponsorii și partenerii festivalului și vă veți bucura de o scenă concept unică, cu ecrane uriașe care vă vor transpune într-o lume magică.
Vino să vezi spectacole memorabile într-o zi de poveste.
Trăiește o experiență muzicală și senzorială de neuitat la Romexpo pe 13 septembrie.
UNFORGETTABLE – un festival al premierelor, o călătorie muzicală care te va purta dincolo de orizonturile cunoscute, într-o lume unde muzica este magie și magia devine realitate.
Together. Unforgettable.